Elveţianul Simon Ammann a "zburat" de pe trambulina mare a Jocurilor Olimpice de la Vancouver către cel de-al patrulea său titlu olimpic. Ammann cucerise şi titlul olimpic pe trambulina normală de la Whistler. Sursa: Reuters
Ammann a reuşit cele mai lungi sărituri în ambele manşe, acumulând un punctaj total de 283,6. Este a doua "dublă" olimpică din cariera elveţianului, după cea reuşită în urmă cu opt ani, tot în America de Nord, la Salt Lake City. Polonezul Adam Malysz a cucerit medalia de argint, în timp ce austriacul Gregor Schlierenzauer a luat bronzul. Cei trei săritori cu schiurile au încheiat în aceeaşi ordine şi în concursul de pe trambulina normală.
Sportivul elveţian a sărit extraordinar în prima manşă (144 de metri), cu şapte metri mai mult decât polonezul Malysz. În a doua rundă, Ammann a reuşit o săritură de 138 de metri, suficientă pentru a obţine un nou titlu olimpic.
Recordul precedent al numărului de medalii olimpice în proba de sărituri cu schiurile îi aparţinea finlandezului Matti Nykanen, care s-a impus pe trambulina mare în 1984 şi 1988, şi pe cea normală în 1988, la Calgary, făcând parte şi din echipa Finlandei, câştigătoarea titlului olimpic din acel an.
Podium tras la indigo. Ammann (aur), Malysz (argint), Schlierenzauer (bronz) au urcat din nou pe treptele podiumului de premiere de la Vancouver 2010. Foto: Reuters.