Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei persoane suspectate că racolau oameni pentru a-i duce la vrăjitoare au fost arestate

Publicat in Gandul, joi 30 mai 2013 · ·

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Judeţeană Timiş, trei dintre persoanele ridicate în cursul dimineţii, în urma unor percheziţii care au avut loc în localitatea Pişchia din judeţul Timiş şi în Timişoara, au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru cea de-a patra persoană instanţa a dispus obligaţia de a nu părăsi ţara, tot pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele patru persoane sunt cercetate pentru constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, şantaj şi cămătărie.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă cele două victime care au făcut plângere iniţial împotriva grupării, alte două susţin că au fost înşelate de cele patru persoane.

Patru persoane au fost audiate, joi, la DIICOT Timişoara, una dintre ele fiind acuzată că le cerea bani oamenilor pentru a-i duce la o femeie care "să le prezică viitorul", iar celelalte le împrumutau pe victime cu bani pentru vrăjitoare şi le cereau dobânzi mari, prejudiciul fiind de 300.000 de euro.

Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, declara că, în urma unor percheziţii care au avut loc joi dimineaţă, trei în Timişoara şi una în localitatea Pişchia, patru persoane au fost duse la audieri într-un caz de înşelăciune.

"Ancheta este în desfăşurare, avem două părţi vătămate şi patru suspecţi într-un caz de înşelătorie. Una dintre părţile vătămate este o femeie în vârstă, de aproximativ 70 de ani. Prejudiciul total este de 300.000 de euro", declara Andreş.

Surse din rândul anchetatorilor declarau, la rândul lor, că una dintre percheziţii a avut loc în localitatea Pişchia, la locuinţa unei femei despre care informaţiile iniţiale arătau că este vrăjitoare, însă victimele au declarat că aceasta doar intermedia întâlnirea cu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°