Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii încep să creadă că greul crizei a trecut- Revista presei locale, Baia Mare

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

După sărbătorile de iarnă, numărul românilor încrezători că cea mai dificilă perioadă a crizei a trecut este mai mare comparativ cu acum 12 luni şi sunt convinşi că încet vom reuşi să depăşim recesiunea. Tot din presa locală află că astăzi, iubitorii de muzică simfonică, au ocazia să participe la un concert în memoria compozitorului George Enescu.

Românii încep să creadă că greul crizei a trecut

Numărul românilor care încep să devină mai optimişti şi să creadă că cea mai grea perioadă a crizei a trecut, este în creştere. La începutul lunii decembrie, aproximativ 57% dintre români considerau că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decât cu 12 luni în urmă, în coborare de la 61%, faţă de lunile septembrie-noiembrie, iar 30% cred că perspectivele financiare se vor înrăutăţi, în scădere cu 10 puncte. Sociologii au explicat că optimismul din această perioadă a românilor se leagă de sărbătorile de iarnă, când oamenii sunt mai veseli şi încrezători.

Totodată, peste trei sferturi dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru anul în curs sunt destul de mari, 20% declarându-se optimişti, procent mai bun decât cel înregistrat în decembrie 2008, când a fost de 15%, titrează Emm.ro.

Remember- Concert George Enescu la Liceul de Artă

Fundaţia Culturală Remember Enescu şi Liceul de Artă din Baia Mare vă invită azi, 31 ianuarie, de la ora 12.00, în Sala de Concerte Rotary, la Festivalul Naţional "Remember Enescu". Acest recital vocal-instrumental va fi susţinut de tineri interpreţi de la Liceul de Artă Baia Mare, Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti şi Liceul de Muzică Toduţa din Cluj-Napoca: Iulian Ochescu (pian), Felicia Paşca (vioară), Vlad Alexandru Robu (canto), Laura Sandru (vioară), Luca Pulbere (pian), Maria Stetcu (flaut), Ştefania

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 59 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 59 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°