După Hayssam, ar merge şi Nana’a.
Va vorbi Omar Hayssam? Dar ce “noutăţi” să spună? Chiar dacă s-ar pune sirianul pe povestit, nimic nu se va întâmpla. Guvernarea Năstase e atât de departe, iar faptele sunt atât de vechi, încât justiţia - şi-aşa lentă - n-ar face altceva decât să constate nişte prescrieri. Cât despre prestigiul social-democraţilor în faţa alegătorilor, există un singur răspuns: scorul alegerilor de anul trecut. Aşadar, nimic nou în acest capitol, în afară de faptul că el deschide o cutie a Pandorei. Chiar a fost o acţiune de comando pe teritoriul sirian? Puţin probabil, dar dacă asta a fost, atunci ea s-ar putea repeta. Cu Hayssam doar s-a spart gheaţa pe tărâmul “operaţiunilor neautorizate”, vorba lui Băsescu. Pe calea legală tonul s-a dat mai demult, cu alde Necolaiciuc de la CFR şi Popa de la FNI. Nici după prinderea acestora nu s-a întâmplat mai nimic spectaculos: căile ferate sunt tot pe ducă, iar deponenţii de la FNI tot fără bani au rămas.
Cazul Hayssam măcar a decurs rapid: faptele s-au petrecut în 2005, iar în 2007 sirianul era deja condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism. Numai că, aşa cum făcuseră şi alţi conaţionali de-ai lui, el a reuşit să fugă din ţară. Presa a consemnat şi cum: ascuns printre ovinele pe care un vas le ducea din România taman în Siria. A făcut-o de oaie, cum s-ar spune, pentru că până la urmă a ajuns de unde a plecat.
Nimeni nu l-a aşteptat pe Omar Hayssam, deunăzi, când a fost adus înapoi în România. În schimb, pe fraţii Nana’a i-ar aştepta vreo 2300 de oameni, câţi angajaţi erau la Terom la sfârşitul lui 2002, când sirienii s-au înstăpânit pe Combinatul de Fibre Sintetice. În numai doi ani, 2003 şi 2004, Ammar şi Hassan au cărat peste graniţă lăzi cu bani, lăsând CFS-ul pe butuci şi angajaţii lui muritori de foame. În termeni juridici, ei şi acoliţii lor au fost acuzaţi în prim