Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine are mai multe atu-uri: Ştefan Stan (Vocea României) sau Andrei Leonte (X Factor)? | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 ianuarie 2012 ·

Românii i-au desemnat pe primii câştigători ai supershow-urilor Vocea României (Pro TV) şi X Factor (Antena 1). Ca şi show-urile în care au concurat, proaspeţii premiaţi au foarte multe în comun, chiar dacă timbrul vocal îi desparte.

Pe lângă premiile substanţiale şi contractele câştigate, care le netezesc cariera în muzică, atât Ştefan Stan (34 de ani) cât şi Andrei Leonte (22 de ani) şi-au asigurat primul loc pe podium cu ajutorul carismei şi al emoţiilor pe care au reuşit să le transmită: Andrei Leonte a adunat 51% din voturi, iar proaspătul câştigător de la Vocea României a demonstrat în noaptea dintre ani, în piaţa Piata Revoluţiei, că ştie să electrizeze mulţimile. Mai mult, ambii premiaţi au vieţile desprinse parcă dintr-un film cu aventuri de la Hollywood.

Cine e Ştefan Stan

Cel mai nou artist din portofoliul Universal Music a debutat la un concurs de karaoke şi nu are studii de specialitate. Ştefan Stan a început facultatea de “Relaţii Economice Interna­ţionale" pe care a abandonat-o pentru a pleca în SUA, după fata pe care o iubea. Deşi îi plăcea să cânte de mic şi are un timbru special, masculin, vocea i s-a auzit pentru prima dată în cafenele de peste Ocean. Bine crescut şi modest, elevul lui Smiley a avut numai cuvinte de laudă despre colegii săi din concurs.

Ştefan nu a trecut niciodată pe lângă pericolul eliminării fiind de fiecare dată salvat de public. Aplauzele primite de Revelion, în Piaţa Revoluţie, care l-au emoţionat foarte tare, confirmă succesul la public. Ştefan a anunţat că va dona o parte din cei 100.000 de euro câştigaţi Kassandrei Rotariu, care a fost operată de 30 de ori până acum.

Cine e Andrei Leonte

A cântat prima oara în public la Balul Bobocilor în liceu. Primul câştigător X Factor România s-a pregătit încă din adolescenţă cu un solist vocal al unui r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 23 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 23 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 23 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 23 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°