Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolile renale – discrete, dar severe

Publicat in Jurnalul, joi 10 martie 2011 ·

Foto: Thinkstock Nu sunt deloc rare, au cauze diverse şi determină complicaţii care afectează starea generală a sănătăţii. Nu prezintă simptome specifice, cel puţin în primele stadii, dar pot fi detectate uşor, prin nişte teste simple, necostisitoare, nedureroase. Mai important, chiar dacă uneori nu pot fi complet vindecate, evoluţia lor poate fi ţinută sub control. Este vorba de maladiile renale.

Aproximativ 10% din populaţia globului prezintă o disfuncţie renală. Uneori, ea este nedetectată, evoluând silenţios, dar afectând treptat orga­nul. Alteori, sunt maladii aflate sub tratament, care, din păcate, în unele si­tuaţii duc la o deteriorare gravă a rinichiului, cu instalarea insuficienţei renale. Trebuie să ştim că insuficienţa renală se poate trata numai prin dia­liză sau transplant. Cele mai frecvente cauze ale bolilor renale, reprezentând aproape două treimi din cazuistică, sunt diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială.

De exemplu, în lume există în prezent aproximativ 280 milioane de diabetici, 40% dintre ei având o afectare renală. Alte cauze sunt: maladiile obstructive (calculi, tumori, măriri de volum ale pros­tatei), glomerulonefritele (inflamaţia glomerulului, structura responsabilă cu filtrarea), boli congenitale (de exemplu, rinichiul polichistic), infecţii repetate, lupusul şi alte ma­ladii autoimune. Din 1970, se înre­gistrează o continuă creştere a frecvenţei cancerului renal, iar din 1991 trendul ascendent e mai evident în rândul persoanelor cu vârste peste 50 de ani.

Simptomele de început sunt nespecifice: oboseala, scăderea capacităţii de concentrare, tulburări de somn, greaţă, vărsături, scăderea poftei de mâncare, paloare şi mâncărime a pielii, crampe musculare nocturne, edeme ale membrelor inferioare şi ale feţei (mai vizibile dimineaţa, la trezire), urinări frecvente, în special în timpul nopţii. Dacă legătura dintre bo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 18 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 11 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Un incendiu a ucis şase nou-născuţi la o maternitate din capitala Indiei

Mediafax acum 3 ore
Şase nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit la un spital de îngrijire a bebeluşilor din capitala Indiei, New Delhi, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de Reuters. Proprietarul spitalului a fugit.

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°