Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret-Dodó Gábor pregăteşte viitorii hocheişti mureşeni

Publicat in Adevarul, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Născut cu sportul în sânge, mureşeanul este antrenorul secţiei de hochei pe iarbă a Clubului Sportiv Şcolar Mureşul. Între Dodó Gábor şi sport există o adevărată poveste, având în vedere că mureşeanul era pasionat de mişcare încă din fragedă pruncie.

„Aveam doi ani şi mă dădeam foarte des pe patine cu rotile. Nu ştiam să vorbesc, dar petreceam ore întregi jucându-mă în acel mod. Mereu mi-a plăcut sportul şi mereu am ştiut că fără sport nu aş fi putut trăi”, spune bărbatul. Şi în consecinţă, acesta şi-a legat cursul vieţii de sport. Încă din clasa a doua el a practicat hocheiul pe gheaţă, până în 1992, când din cauza lipsei banilor fondurilor pentru amoniac, atât de necesar menţinerii „în viaţă” a patinoarului, clubul local de hochei pe gheaţă s-a desfiinţat, reprofilându-se pe hochei pe iarbă.

În 1996 a devenit antrenor secund- jucător al clubului, iar un an mai târziu, principal, funcţie pe care o ocupă şi astăzi pentru cele trei grupe din cadrul secţiei sportive. „Am continuat să joc şi chiar am obţinut performanţe notabile. În 1998 am cucerit Cupa Campionilor Europeni la hochei pe iarbă. Am fost mereu şi încă sunt un atacant muncitor. Lucrez în echipă, ea primează, căci nu pot spune că sunt un talent înnăscut. Toate rezultatele pozitive din carieră le-am obţinut alături de colegii şi elevii mei, prin efort susţinut şi dăruire totală”, recunoaşte mureşeanul.

Antrenoratul îl motivează

Gaby, cum îi spun elevii şi prietenii deopotrivă, este un antrenor sever, dar apropiat de cei pe care îi pregăteşte. Încearcă să le insufle pasiunea sa pentru sport copiilor şi este mândru atunci când vede că aceştia pun în aplicare instrucţiunile sale şi obţin rezultatele scontate. „Nu există o mândrie mai mare, antrenor fiind, decât aceea de a-ţi vedea sportivii pe teren, dând dovadă de implicare în joc. Când vezi că munca ta dă roade, te simţi cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 7 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°