Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Grădinile Severinului“, raiul de la Casa Tineretului

Publicat in Adevarul, vineri 26 iunie 2009 ·

Sutele de specii de plante şi obiectele pentru grădinărit încântă vizitatorii Târgul de flori a debutat ieri în faţa Casei Tineretului din Severin şi s-a bucurat de succes. O mulţime de vizitatori admirau sau achiziţionau plante, în timp ce comercianţii se bucurau de încasări-record.

Şi astăzi severinenii s-au îndreptat către „colţul de rai“ pe care florarii l-au amenajat pentru clientelă, fiecare etalându-şi, în cel mai plăcut mod, plantele de apartament şi de grădină, florile, arbuştii, cactuşii şi gazonul.

Nici comercianţii de ceramică nu s-au lăsat mai prejos. Ei au venit în faţa severinenilor cu mini-fântâni arteziene de grădină, obiecte de decor pentru spaţiile verzi, parcuri şi balcoane, statuete, pietre şi nisipuri decorative. Toate acestea nu i-au lăsat pe iubitorii de grădinărit indiferenţi.

Plante la preţuri accesibile

Severinenii s-au bucurat de preţurile accesibile la care s-au comercializat anul acesta plantele, dar şi de obiectele de grădinărit. Cele mai ieftine sunt florile autohtone, precum muşcatele care se vând cu 7 lei, sau căpşunele gigant, cu 19 lei. Cele mai scumpe sunt plantele de decor exotice, precum bonsaiul, bambusul, ficusul, lămâiul sau dafinul, care pot fi cumpărate la preţuri cuprinse între 12 şi 69 de lei.

„Îmi place că sunt o mulţime de flori pe care nu le cunoşteam până acum, de aceea, chiar dacă sunt puţin mai scumpe, m-am încumetat să cumpăr plante exotice. Toate sunt plăcute, miros bine şi sunt accesibile ca preţ“, ne-a declarat astăzi Amalia Popoviciu, o cumpărătoare venită la târgul „Grădinile Severinului“.

Plante, muzică şi literatură

Deşi nimeni nu s-ar fi aşteptat la această surpriză din partea organizatorilor târgului de flori, acesta s-a extins pe mai multe activităţi, care au cuprins, în afara expoziţiei florale, o ediţie a Cenaclului literar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°