Am auzit recent un analist făcînd referire la posibila încetinire a ritmului activităţii economice în România. Între altele a făcut o afirmaţie mai mult decît curioasă: că scăderea de la 7%-8% creştere anuală la un ritm de 3%-4% ar echivala cu o recesiune pentru economia noastră. Drept este că o scădere atît de mare comportă o discuţie serioasă.

Am auzit recent un analist făcînd referire la posibila încetinire a ritmului activităţii economice în România. Între altele a făcut o afirmaţie mai mult decît curioasă: că scăderea de la 7%-8% creştere anuală la un ritm de 3%-4% ar echivala cu o recesiune pentru economia noastră. Drept este că o scădere atît de mare comportă o discuţie serioasă. Dar să afirmi că am avea de-a face cu o "recesiune" mi se pare straniu, dacă dorim să respectăm noţiuni de bază cu care operăm în economie. Nu vreau să comentez acum în ce măsură un ritm de 8% anual este durabil în condiţiile structurale de la noi – care privesc compoziţia formării brută a capitalului, gradul de dezvoltare a infrastructurii, structura finanţării deficitelor externe etc. Merită însă să stăruim asupra unei chestiuni care este discutată de ceva timp, şi anume: în ce condiţii s-ar produce o aterizare forţată/dură (hard landing) a economiei româneşti, care ar însemna daune economice majore. Ar fi consemnate aici, ca efecte, scăderea drastică a ritmului de activitate economică (intrarea efectivă în recesiune), pierdere de locuri de muncă, deteriorarea bilanţurilor multor firme etc.

Invit pe colegi ai mei economişti să examineze care ar putea fi cauze posibile ale unei aterizări forţate. Ca aceasta să se producă ar trebui, de exemplu, să avem o criză în sistemul bancar, care să provoace daune colaterale mari economiei reale. Este foarte improbabil ca sistemul bancar românesc să cunoscă o astfel de criză în viitorul prefigurabil -în pofida gradu