Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova prezinta astazi, incepând cu ora 19.00, opera in concert „Nunta lui Figaro“, de W.A. Mozart, o opera mult asteptata de melomani, mai ales ca debuteaza soprana Diana Tugui si basul Adrian Zamfir. Distributia solistilor este cu totul exceptionala: Ioan Cherata (Contele Almaviva), Magda Gruia (Contesa), Adrian Zamfir (Figaro), Diana Tugui (Suzana), Mihaela Popa (Cherubino), Sorin Draniceanu (Doctor Bartolo), Doina Sarsan (Marcellina), Marian Somesan (Don Basilio), Ion Sandu Filip (Don Curzio), Dragos Draniceanu (Antonio) si Andreea Leonte (Barbarina). Isi da concursul Orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“ sub bagheta dirijorului Marius Hristescu. Povestitor va fi celebrul actor Ilie Gheorghe. „Nunta lui Figaro“ a fost compusa de Mozart in anul 1786, pe un libret semnat de Lorenzo da Ponte, dupa piesa cu acelasi titlu a lui Pierre Caron Beaumarchais, poet francez, care a jucat un rol insemnat in pregatirea ideatica a Revolutiei franceze. Beaumarchais cunostea bine nu numai viata si destinul sarman al poporului, dar si pe vinovatii acestei saracii: curtea regala si aristocratia. Din acest motiv, in piesele sale a stiut permanent sa reliefeze contrastul si contrazicerea dintre reprezentantii poporului si persoanele din cercuri mai inalte. Opera lui Mozart se sprijina pe un text putin „mai atenuat“ al „Nuntii lui Figaro“ de Beaumarchais. Astfel, sub aparenta liniste si usurinta se ascund multe elemente revolutionare. Aceste accente serioase si taioase si-au gasit ecoul in muzica expresiva a operei, precum in uvertura ei antrenanta. „Nunta lui Figaro“ este apreciata ca fiind o opera a ansamblului: duete, terte, un sextet, doua coruri (plus, finalurile actelor II, III si IV). De asemenea, contine 14 arii sustinute de cele noua roluri principale. Lui Figaro, ii revin trei arii: „Se vuol ballare“ (nr. 3), „Non piu andrai“ (nr. 9