Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: Victor Lupu a boxat mulţi ani pentru Dinamo Bucureşti

Publicat in Adevarul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Ca sportiv a cucerit peste 30 de medalii în competiţii interne şi internaţionale, luptând pentru mari cluburi ale ţării. Ca antrenor a dat mulţi sportivi loturilor naţionale. Focşăneanul şi-a început cariera de sportiv la vârsta de 13 ani la Iaşi, la clubul Nicolina. S-a impus imediat şi a fost aruncat în luptă de antrenorii săi care i-au prevestit o carieră frumoasă.

În cei peste 12 ani de carieră ca pugilist, Victor Lupu a adunat peste 30 de medalii în competiţii interne şi internaţionale de mare anvergură.

Primul rezultat important a venit chiar la Campionatul Naţional de juniori, Victor Lupu cucerind medaliat de argint. Victoria l-a motivat în carieră să câştige cât mai multe meciuri, multe dintre ele înainte de gongul final.

„A fost o medalie care m-a marcat toată viaţa. Mi-a dat aripi pentru ceea ce avea să urmeze. Am fost la un pas de a lua titlul naţional la juniori chiar la prima mare competiţie a mea. După câţiva ani de pregătire şi antrenamente a trebuit să urc în ring în concursurile de seniori.

Mulţi ani la rând am fost finalist al categoriei 63,5 kiliograme în cadrul Campionatului Naţional cucerind mai multe medalii de argint. Am avut ghioninul să nu fiu niciodată campion naţional, dar pot spune că am avut o carieră frumoasă", subliniază Lupu.

80 de KO în 150 de meciuri în ring

Croşeul de stânga şi directa de dreapta erau loviturile cu care Victor Lupu îşi punea la pâmânt adversarii. Focşăneanul a bifat 150 de meciuri la cel mai înalt nivel, 80 dintre ele încheindu-se înainte de limită:

„Mi-a plăcut să îmi răpun cât mai repede adversarii. Nu erau căşti de protecţie şi nici proteză a danturii. Când primeai o lovitură direrct în faţă ţi se mişca dantura de ziceai că nu mai ai nimic în gură. Am avut 150 de meciuri în cariera mea şi am peste 80 de KO în carieră.

Am mai şi pierdut meciuri. Nu e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 39 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 8 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°