Scriu acest text cu o stare de greaţă, de care nu mă pot scăpa nici toate lămâile din lume. Am urmărit, de curând, conferinţa de presă a lui Mihai Stoica, managerul Stelei, şi mi s-a întors stomacul pe dos. Nu mă interesează cetăţeanul Stoica, nu-l iubesc şi nu-l urăsc, trăim în lumi diferite şi avem sisteme de valori care se vor intersecta doar accidental, de aceea nici în textele mele nu-l voi găzdui prea des. Dar mojicia şi grosolănia etalate marţi, 24 septembrie 2013, nu pot fi trecute cu vederea.

Viteazul Meme a dat buzna în casele noastre pentru a ne oferi un „11 septembrie” al lipsei de măsură, un soi de terorism la adresa bunului-simţ. Dacă agitatul personaj crede că prin astfel de raiduri sinucigaşe reuşeşte să doboare Turnurile Gemene ale istoriei Stelei, Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, înseamnă că are mari probleme cu discernământul. Caz în care nu mai e treabă de jurnalist, ci de medic specialist.

Nu voi reproduce măscările cu care pamfletarul din Ghencea a încercat să-i reducă la tăcere pe nemuritorii Stelei. Nefericitului personaj îi spun doar atât: pe Ienei şi pe Iordănescu îi vor pomeni multe generaţii viitoare, probabil că posteritatea le va ridica şi statui, în vreme ce de Mihai Stoica nu-şi va aminti nimeni. E diferenţa dintre două stânci de granit şi praful care se aşează pe ele, convins că împrumută ceva din gloria şi trăinicia pietrei. Aiurea! La prima adiere de vânt, praful dispare ca şi cum n-ar fi existat. Iar ele, stâncile, vor fi acolo, puternice şi semeţe, şi peste o mie de ani, chiar dacă multe fire de praf se vor aşeza vremelnic pe ele, chiar dacă multe coţofene le vor murdări cu excremente. La prima ploaie de vară, stâncile vor scăpa de găinaţul indecent.

Tot peste ani, când stră-stră-strănepoţii fanilor stelişti de azi vor pronunţa numele Stoica, se vor gândi în mod sigur la Tudorel Stoica, nicidecum la Mihai Stoic