...E mort. Cu toate cercurile lui disparute sub sandaua legionarului roman, pe plaja din Siracuza. Au ramas dupa el cvadratura parabolei, suruburile, un manunchi gros de legi ale fizicii, printre care si cea din cada, apoi, „ Evrika! ". Dar, dincolo de toate, rasuna orgoliosul ramasag: „ Dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pamântul din loc ", aforism citat de Pappos. Despre arta, insa nimic! N-a scos un cuvânt.
Despre arta si despre sprijin si despre ambât si despre echilibru „vorbeste", in schimb, cu nonsalanta oricarui creator, Anca Boeriu. La Simeza. Acolo unde totul pluteste, totul sta, totul se misca, totul se topeste, totul se sublimeaza. Invalmasindu-se absorbant atât inspre „punctul" de odihna in istorie al lui Arhimede, cât si inspre viziunea nebunului din Ipotesti, in „Scrisoarea I": „punctu’-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii/ E stapânul fara margini peste marginile lumii...".
O expozitie in forma clara de turbion. Pentru ca artista nu s-a rezumat la a folosi cumsecade simezele (gravuri uriase, peste care a asezat, cu o princiara condescendenta si o flexibila modestie, culorile!), ci imaginatia i-a fortat limitele, scotând la iveala placile gravate initial, pe care le expune si pe ele. O idee scandaloasa, care se pierde dincolo de orizontul nastrusniciei, fiindca, asezând in interstitiile vizuale sculele insesi, formele primare, baza materiala, artista nu face altceva decât sa se dezgoleasca in public. Sa-si arate desuurile creatiei. E ca si cum, alaturi de un tablou al sau, un pictor ar expune si schema logica a hazardului care i-a fost dictata intru crearea pattern-ului. Aici am pânza, pe care am pregatit-o asa, am aplicat mai intâi un strat de..., apoi am apelat de la un vecin de atelier care s-a milostivit si mi-a dat cu imprumut un gavan de albastru de Prusia (ce m