Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii de la metrou vor protesta mâine la MInisterul Transporturilor şi în Piaţa Victoriei. Liderul sindical ameninţă cu greva generală la metrou, de la 1 aprilie

Publicat in Adevarul, marți 5 martie 2013 ·

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, a anunţat, marţi, că miercuri va avea loc un protest de amploare a angajaţilor Metrorex în faţa Ministerului Transporturilor, de unde vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei. Aceştia sunt nemulţumiţi că nu vor fi majorate salariile, dar şi de proiectul privind trecerea Metrorex în subordinea municipalităţii.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM) a spus că protestatarii vor veni miercuri, în jurul orei 12.30, în faţa Ministerului Transporturilor, apoi vor pleca în marş spre Piaţa Victoriei. Rădoi a precizat că sindicaliştii de la metrou sunt susţinuţi de cei de la CFR şi de la RATB, potrivit Mediafax.

Rădoi a mai spus că pentru acţiunile de la Ministerul Transporturilor (MT) şi Palatul Victoria nu au autorizaţie şi speră ca protestatarii să nu fie amendaţi, precizând că a obţinut doar un acord verbal de la Poliţie şi Jandarmerie.

Liderul USLM a declarat că, în condiţiile în care contractul colectiv de munca expiră în 31 martie, sindicaliştilor li s-a spus că fondul de salarii este acelaşi ca cel din 2012, "care de fapt este acelaşi ca în 2008".

Totodată, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul privind transferul Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor la Primăria Capitalei. Rădoi a precizat că acest proiect prevede că angajaţii de la Metrorex vor fi salarizaţi ca bugetari, ceea ce ar însemna diminuarea salariilor.

Ion Rădoi a mai spus că după 1 aprilie se poate ajunge până la greva generală la metrou, dacă sindicaliştii nu vor putea negocia contractul colectiv de muncă.

În urmă cu o lună, preşedintele USLM declara că bugetul de 90 de milioane de lei alocat Metrorex în 2013 este de 8,5 ori mai mic decât cel de anul trecut, când suma alocată companiei a fost de 750 de milioane de lei. Rădoi spunea că dacă suma alo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 45 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 24 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°