Cuprins de căldura acestei perioade de sărbătoare, între Crăciun şi Anul Nou, într-una din nopţi am avut un vis ciudat, tare ciudat. Eram undeva într-o ţară, nu ştiu exact unde, parcă în Europa, care era ceea ce americanii numesc un „success story”, în care nivelul de trai al oamenilor era din ce în ce mai ridicat, astfel încât nu numai că emigraţia era cvasi-inexistentă, ba chiar o parte din cei care îşi căutaseră în altă vreme împlinirea materială pe alte meleaguri se întorseseră de bună voie acasă.
Cum de reuşise acea ţară mă veţi întreba? Şi mai ales de ce atunci când m-am trezit dimineaţa mi-am dat seama că nu sunt în acea ţară?
Păi în visul meu cei aflaţi la guvernare în acea ţară ştiau că totul se rezumă în esenţă la gestionarea eficientă a celor trei tipuri de resurse de care dispune orice naţiune: resurse umane, resurse materiale şi bineînţeles resurse financiare.
Resursele umane se referă în primul rând la indicatorii demografici (natalitate, mortalitate, spor natural, etc.), la structura pe vârste a populaţiei, la repartiţia acesteia în teritoriu, la mobilitatea internă, subliniez internă a forţei de muncă, precum şi la nivelul de pregătire al acesteia. E dovedit faptul că naţiile tinere şi în creştere demografică susţin ritmuri superioare de creştere economică, Turcia e un exemplu. Nu e cazul României din păcate, a cărei populaţie se reduce semnificativ aş spune. Personal nu pot înţelege miopia tuturor guvernelor asupra acestui aspect negativ care va afecta strategic această ţară. Cu atât mai mult cu cât raportul anacronic actual dintre cei populaţie activă şi cea pasivă se va dovedi o glumă la orizontul anilor 2030 când generaţia decreţeilor din care face parte şi subsemnatul va ajunge în prag de pensionare. Natalitatea ar trebui încurajată pe toate căile şi, surpriză îndrăznesc să afirm, orice decizie în acest sens va genera efec