Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poliţist a încercat să mituiască doi colegi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 martie 2008 ·

Nicolae Goşu, poliţist în cadrul Poliţiei Municipale Timişoara, a vrut să mituiască doi agenţi de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Târgu Jiu cu suma de 100 de euro. Aceştia au observat, joi noapte, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe drumul de centură, un autoturism avariat, căzut în şanţ. Din primele verificări, s-a stabilit că şoferul Nicolae Goşu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului într-o curbă. Cei doi oameni ai legii i-au spus conducătorului auto că vor chema la faţa locului un echipaj al Poliţiei Rutiere. „Încurajat şi de vărul său, care se afla în maşină în momentul producerii accidentului, Nicolae Goşu. a încercat să le ofere 100 de euro. Oamenii legii l-au refuzat, dar bărbatul nu a renunţat şi, pentru a fi mai convingător, le-a aruncat bancnota de 100 de euro în maşină, declinându-şi calitatea de poliţist“, se precizează în comunicatul emis de Poliţia Gorj. Agenţii au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie. Nicolae Goşu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţistul timişorean este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, precum şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Nicolae Goşu, poliţist în cadrul Poliţiei Municipale Timişoara, a vrut să mituiască doi agenţi de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Târgu Jiu cu suma de 100 de euro. Aceştia au observat, joi noapte, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe drumul de centură, un autoturism avariat, căzut în şanţ. Din primele verificări, s-a stabilit că şoferul Nicolae Goşu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului într-o curbă. Cei doi oameni ai legii i-au spus conducătorului auto că vor chema la faţa locului un echipaj al Poliţiei Rutiere. „Încurajat şi de vărul său, care s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 40 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 58 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 33 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 22 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 49 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Câți bani primește astăzi pensie un român, după 34 de ani de muncă. Calcul complet

Cancan acum 7 ore
În România, în acest moment, există aproape 5 milioane de pensionari, valoarea totală a sumelor distribuite lunar se ridică la 10,676 miliarde lei. Unii vârstnici încasează sume uriașe lună de lună, în timp ce alții se gândesc cum să trăiască de la

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°