Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RECENSĂMÂNT: INS anunţă în 4 iulie primele rezultate finale

Publicat in Romania Libera, marți 4 iunie 2013 ·

RECENSĂMÂNT. Institutul Naţional de Statistică (INS) va anunţa în data de 4 iulie primele rezultate finale privind populaţia ale recensământului care a avut loc în 2011, iar cele privind locuinţele vor fi făcute publice în septembrie-octombrie, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Tudorel Andrei, citat de Mediafax.

"Acest decalaj provine din faptul că rezultatele finale trebuiau anunţate în octombrie, conform calendarului. Noi am făcut eforturi pentru a anunţa rezultatele în iulie, cu câteva luni înainte", a declarat Tudorel Andrei.

Preşedintele INS anunţa, în 13 martie, că rezultatele finale privind Recensământul efectuat în 2011 vor fi prezentate în iulie, cu trei luni mai devreme decât termenul iniţial, iar datele vor fi analizate şi discutate cu o comisie de experţi.

Citeşte şi RECENSĂMÂNT 2012: Harta oraşelor care au pierdut cei mai mulţi locuitori

El preciza că datele complete privind recensământul vor fi publicate în 2014.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie 2011. Potrivit rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, anunţate în august 2012, populaţia stabilă a României este de 19.043.767 de persoane, cetăţeni români şi străini cu domiciliul sau reşedinţa în România, dintre care 9.764.011, respectiv 51,3%, sunt femei.

Eurostat a fixat pentru recensământul din 2011 un termen de furnizare a datelor finale de 27 de luni, ceea ce echivalează cu începutul anului 2014.

Citeşte şi De ce a scăzut populaţia României. Au plecat din ţară sau nu au fost număraţi?

Recensământul a fost puternic politizat încă de la faza de culegere a datelor, când opoziţia din 2011 a boicotat procesul, reclamând că datele solicitate de statisticieni ar urma să fie utilizate în scop electoral.

Ulterior, rezultatele recensământului au căpătat o importanţă poli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 51 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 12 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°