”Odeon Studio" nu se doreşte a fi doar o altă sală de spectacole. Spaţiul amenajat de arhitecţii Răzvan şi Ioana Luscov are premisele unui viitor centru de artă contemporană. Iar planurile conducerii Teatrului Odeon includ nu numai mutarea unor spectacole de pe scena de sus pe cea de jos şi crearea de noi montări în acest spaţiu, ci şi găzduirea de expoziţii, concerte, proiecţii de film etc. Va fi greu să reziste presiunilor celor care cred că artă contemporană înseamnă Hamlet în blugi, mai ales în contextul în care fondurile de finanţare pentru artă contemporană sunt aproape inexistente, iar bugetele teatrelor, personalul şi salariile aferente s-au diminuat.
„Blifat", primul spectacol care a avut premiera în noua sală, porneşte de la textul actorului Teatrului Odeon, Gabriel Pintilei. El este cel care a scris piesa „Elevator", montată deja de mai multe ori, în România şi nu numai. Piesa a stat la baza scenariului filmului cu acelaşi nume, realizat de George Dorobanţu, o producţie realizată cu 200 de euro, unul din cele mai bune filme româneşti ale anului 2008. „Blifat" este o tragi-comedie de apartament, în care un copil îşi pune la punct familia. Şi, poate, cel mai interesant lucru este că Pintilei nu face din personajul său un erou interesat de bunăstarea familiei, ceea ce ar fi avut şanse să ducă spectacolul într-o zonă apropiată de telenovelă, ci un copil care vrea doar să se răzbune.
Văzând montarea lui Alexandru Mihail, mi-au venit în cap secvenţe din multe filme româneşti. Cum i-a reuşit lui Pintilei şi lui Alexandru Mihail să facă interesantă o familie de tipul celora prezentate în filmele din primii ani de după '90, cele care au îndepărtat publicul de filmul românesc? De ce în spectacolul de la Odeon povestea familiei, cu toate înjurăturile, neînţelegerile, mizeriile, lipsa de perspectivă, poate fi verosimilă şi cele de prin filme nu? Să fie
