Întrucât vara e pe sfârşite, mi-am zis că e momentul să finalizez seria de articole pe tema controalelor fiscale, pentru a vă putea intra bine pregătiţi din acest punct de vedere, în noul sezon ce stă să înceapă. Dacă din cauza vacanţei sau din alte motive n-aţi apucat să citiţi primele episoade sau daca doriţi să vă reîmprospătaţi memoria, le puteţi accesa aici: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a.
Ne aflăm aşadar în etapa T7 pe axa timpului aşa cum am prezentat-o în partea a 2-a a acestei serii, etapă în care inspectorii fiscali emit raportul de inspecţie fiscală şi îl pun la dispoziţia contribuabilului.
Dacă lucrurile au mers „ca la carte”, ar trebui ca în acest moment să citiţi documentul respectiv, să îl semnaţi, inspectorii să vă mulţumească pentru buna colaborare şi să vă concentraţi 100% pe activitatea dumneavoastră. De multe ori lucrurile nu stau însă aşa, finalul inspecţiei propriu-zise fiind începutul de drum al unui lung, obositor (dar şi costisitor) proces de contestare a raportului de inspecţie fiscală.
Aşadar, citiţi cu atenţie varianta finală a raportului şi verificaţi dacă modificările agreate cu inspectorii după discuţia finală au fost introduse şi dacă eventualele erori ce s-au strecurat iniţial au fost îndreptate. De asemenea, este important ca, în cazul în care au fost stabilite datorii fiscale suplimentare achitate de dumneavoastră în timpul inspecţiei, inspectorii să menţioneze explicit acest lucru în raportul întocmit. Evitaţi astfel riscul ca acestea să vă fie imputate încă o dată prin decizia de impunere.
De asemenea, în cazul în care au existat divergenţe iar contribuabilul a depus un punct de vedere scris asupra problemei respective, inspectorii au obligaţia de a-l anexa la raportul de inspecţie fiscală precum şi de a include în raport punctul lor de vedere, împreună cu fundamentul legal pe c