Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STAREA DE ALERTĂ DIN VRANCEA. Cum au pregătit autorităţile “PLANUL DE ACŢIUNE” chiar în mijlocul codului portocaliu

Publicat in Gandul, luni 13 februarie 2012 · ·

Până să pună la punct un plan de acţiune pentru lupta cu ninsoarea şi viscolul de cod portocaliu, autorităţile din judeţul Vrancea s-au trezit cu starea de alertă în vigoare.

Planul a fost creat şi supus la vot, în Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, abia în jurul orei 17.00, când starea de alertă era deja în vigoare de 5 ore. Anterior, autorităţile vrâncene au pus însă în aplicare un set de cinci măsuri prioritare, pentru a ţine situaţia sub control.

Citeşte aici, în formulă integrală, PLANUL de măsuri de intervenţie în STARE DE ALERTĂ în judeţul Vrancea

Ora 12.00: Starea de alertă din Vrancea e "urgenţă" la Bucureşti

Mihai Capră, secretarul de stat al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru relaţia cu prefecţii, a susţinut o conferinţă de presă în care a explicat diferenţa dintre starea de urgenţă şi cea de alertă, decretată în judeţul Vrancea, la cererea prefectului Sorin Hornea, începând cu astăzi, de la ora 12.00.

În Vrancea, la ora respectivă erau izolate 21 de sate.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 21/2004, modificată prin legea 15/2005, starea de alertă presupune "punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă".

Cu alte cuvinte, la ora respectivă autorităţile din Vrancea ar fi trebuit să aibă un plan de intervenţie parafat şi pregătit de a fi pus în aplicare. La Prefectură însă, şedinţa Comitetului Judeţean de Urgenţă era abia la început.

Cu toate acestea, Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, a explicat pentru gândul că planul ar fi existat mai demult: "L-am trimis acum o săptămână la Bucureşti, la Guvern, ca să fie aprobat".

Conform legii, pe timpul stării de alertă, "se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 24 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 47 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°