Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Reprezentantul Clublului Morgan din Italia, invitatul special al Raliului Carpaţi Retro

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 ·

Ediţia a 10-a, jubiliară a Raliului Carpaţi Retro coincide cu Centenarul Morgan

Un invitat special la acest eveniment este Aldo Sforza, din Milano, secretar al Clubului italian Morgan, un prieten fidel al automobiliştilor retro din România.

Îndrăgostit din copilărie de frumoasa maşină englezească Morgan, care în acest an împlineşte 100 de ani de la fabricarea primului exemplar, Aldo Sforza are, de 30 de ani, un Morgan personal, marcând, astfel, o aniversare în plus.

„ Sunt fericit cu această maşină care are sasiul din lemn şi caroseria din aluminiu. Este extrem de plăcut să o conduci şi să poţi simţii pământul peste care treci, cum nu se întâmplă cu maşinile moderne. În plus, fiind dotată cu motor de la Range Rover, un posesor de Morgan nu-şi poate dori mai mult”, a mărturisit oaspetele italian.

Aldo Sforza a parcurs cu Morgan-ul său 570 de mii de kilometri şi dacă în 1979 maşina a costat în jur de 12 mii de dolari, astăzi ea valorează între 70-80 de mii de euro.

Tot la volanul unui Morgan, dar roşu şi fabricat în 1961, şi-a făcut apariţia la locul de plecare de la Muzeul Aviaţiei şi Eugen Postolache, preşedintele Clubului Morgan din Românioa care are doar trei membri.

Morganul lui Postolache părea sora geamănă a maşinii milaneze, identitatea aspectului acestor maşini fiind cultivată în mod tradiţional de costructorul auto de la Birmingham, din Angliia, după cum ne-a explicat Aldo Sforza.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 14 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°