Primul pas e ca individul sa se accepte asa cum este si sa invete sa aiba incredere in propria judecata; apoi sa-i accepte pe ceilalti, sa le acorde credit, sa se dezvaluie. Evitind, in acelasi timp, sa devina prizonieri ai grupului, rezistind presiunilor, evitind dependenta de ceilalti. Cu ani in urma, cand la facultate se intra prin examen de admitere, la psihologie era aproape la fel de greu de patruns ca si la medicina. Aveam studenti dotati si motivati. Cu toate acestea, aproape in fiecare serie gaseai indivizi care aveau nevoie de consiliere psihologica, de suport. Cum intrau? Printr-un examen de cunostinte. Testele, cele care identifica echilibrul interior sau capacitatea de a se darui celorlalti, nu se pot utiliza in selectie. Nimeni nu s-ar hazarda sa puna un diagnostic discriminativ, nu stim cum va evalua individul, ce forte interioare il vor sustine, cum va interactiona cu ceilalti. Iar acum nici macar examen de cunostinte nu exista, in timp ce numarul celor cu diploma de psihologie a crescut intr-o proportie ametitoare. Si cei mai multi vor sa devina psihoterapeuti. N-au nici un fel de inhibitii. Adesea sint incurajati. Exista insa un domeniu in care armatele de tineri, cu diplome de psihoterapeuti, se opresc, inca, cu sfiala: psihoterapia de grup. E un sector prea complex, un teren total necunoscut care mai presupune si altceva decit stapinirea citorva tehnici: cultura si experienta. Pentru cei care vor sa-si faca o idee despre acest domeniu, recomand o cale de ocol. Sa citeasca, mai intii, o carte care sa le dezvaluie universul fascinant al grupului terapeutic. Printr-o dinamica complexa, grupul poate deveni suport, dispozitiv de interventie care stimuleaza interactiunea dintre actorii sociali, mijloc de schimbare individuala, cu ajutorul membrilor-participanti insisi. Un proiect de transformare deliberata, o interventie calificata asupra grupului si a