„Nu sunt un dictator. Vreau democraţie. În ziua în care nu vor mai fi frământări în Pakistan voi demisiona” a explicat preşedintele pakistanez Pervez Musharraf într-un interviu acordat Sky News. În cursul aceluiaşi interviu, Musharraf a declarat că a luat în considerare varianta de a demisiona, dar că acum simte că este omul potrivit să conducă Pakistanul pe calea democraţiei. El a mai spus că s-a simţit dezamăgit de Occident şi trădat de presă, accentuând faptul că nu doreşte puterea cu orice preţ. Musharraf, care deţine şi funcţia de conducător militar al Pakistanului, a decretat starea de urgenţă la 3 noiembrie, iar de atunci mii de politicieni, activişti şi avocaţi au fost arestaţi.
Unul dintre liderii opoziţiei pakistaneze care scăpase până acum de arestare, fostul campion la cricket, Imran Khan, a fost luat pe sus ieri de forţele de ordine şi pus sub acuzare pentru acte care deocamdată nu au fost făcute publice. Khan, care conduce un mic partid de opoziţie, a apărut la o manifestaţie dintr-un campus universitar din Lahore, pentru prima dată de când a fugit din ţară, cu zece zile în urmă, pentru a scăpa unei tentative de arestare. La puţin timp după ce a apărut la miting, oameni în civil l-au prins şi l-au dus cu forţa într-o clădire din apropiere, au relatat martorii.
Talath Naqvi, un purtător de cuvânt al partidului lui Imran Khan, a confirmat că opozantul pakistanez a fost reţinut de poliţie. În acelaşi timp, surse citate de CNN susţin că situaţia lui Benazir Bhutto, care a fost pusă sub arest la domiciliu în urmă cu câteva zile deoarece dorea să organizeze un mare miting al opoziţiei, nu se va schimba pentru următoarele câteva zile.
Într-o evoluţie paralelă, guvernul de la Islamabad a anunţat că Parlamentul din Pakistan îşi va înceta mandatul astăzi, la miezul nopţii, şi va fi dizolvat, iar mâine va fi instalat un guvern provizoriu, care