CALENDAR GASTRONOMIC In cea de-a patruzecea zi de la Invierea lui Iisus, omenirea a trait o alta revelatie, la fel de puternica si de "vie" ca cea a Invierii: Inaltarea la cer a lui Iisus. De Ispas, intr-o zi de joi, anul acesta la 1 iunie, oamenii trebuie sa fie veseli si optimisti caci viata de aici nu este singura si va urma o alta, vesnica, dupa sufletul fiecaruia. Salutul de pana acum, "Hristos a inviat!" este inlocuit cu altul, care incheie cea mai frumoasa minune a crestinismului: "Hristos s-a inaltat!". Povestea nu s-a sfarsit insa. Ea va reincepe, ciclic, in fiecare an, o data cu Craciunul.
Traditia populara spune ca Ispas ar fi fost un om care a asistat la Inaltarea Domnului si a fost cuprins de o mare bucurie. Asadar, este bine ca de Ispas crestinii sa fie veseli si cu sufletul deschis. In ciuda bunei dispozitii caracteristice acestei zile, de Ispas oamenii nu sunt feriti de pericole. Unele din ele vin tocmai de pe taramul celalalt. Se stie ca de Pasti sufletele mortilor se intorc pe la casele lor si sunt ospatate de crestini cu ofrande alimentare. De Ispas, strabunii ii parasesc pe cei vii si se inalta la cer. Pentru a nu calatori flamanzi, femeile dau de pomana, de sufletul mortilor, paine, ceapa verde si rachiu.
Nu de putine ori insa, unii dintre ei se ratacesc si raman captivi pe pamant, transformandu-se in strigoi sau moroi. Pentru a preveni distrugerile pe care "mortii vii" le provoaca, gospodarii culeg, cu o zi inainte, plante magice care au puterea de a alunga spiritele. Cele mai cautate sunt leusteanul, pelinul, ramurile de alun si de nuc.
Leusteanul este cel mai important. Se agata de ferestre sau cu el se lovesc oamenii si animalele pentru a nu se abate asupra lor fortele moroilor. Traditia populara mai spune ca, in mod exceptional, de Ispas, slujba religioasa trebuie sa se faca in mijlocul naturii, pe camp, iar podeaua biseric
