Trei bărbaţi sunt cercetaţi în cazul femeii de 31 de ani din Braşov care a ajuns la spital cu arsuri, în urmă cu o săptămână, după ce a fost stropită pe stradă cu o substanţă chimică, doi dintre suspecţi fiind acuzaţi că l-au plătit pe al treilea ca să o atace pe victimă cu acid de baterie auto.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi, iniţial, oamenii legii au reţinut, marţi, un bărbat de 62 de ani din Săcele, cu care femeia respectivă avusese o relaţie de concubinaj.
Anul trecut, cei doi s-au despărţit, iar femeia l-a dat în judecată pentru lipsire de libertate şi viol, ulterior retrăgându-şi plângerea de viol. În aprilie 2013, bărbatul a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare de Tribunalul Braşov, acesta atacând cu recurs decizia instanţei.
În acest context, bărbatul a vrut să se răzbune pe femeie, astfel că i-a plătit 1.000 de lei unui alt bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Săcele, pentru a o ataca pe fosta concubină cu acid de baterie.
Bărbatul de 41 de ani nu a avut însă curaj să o atace pe femeie, astfel că a apelat la un tânăr de 27 de ani, care a dus la îndeplinire fapta.
"Pe fondul acestei stări conflictuale, bărbatul a luat hotărârea de a o desfigura pe fosta concubină prin stropire cu acid de baterie şi a plătit unui alt bărbat, de 41 de ani, suma de 1.000 lei pentru a duce planul la îndeplinire, dându-i într-un borcan acidul dintr-o baterie auto. Ulterior, al doilea suspect a contactat alt bărbat, de 27 de ani, căruia i-a solicitat aducerea la îndeplinire a obligaţiei asumate, dându-i şi acidul primit", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Liviu Naghi.
În dimineaţa zilei de 7 iunie, suspectul de 27 ani a aşteptat-o pe femeie în faţa blocului, când se întorcea acasă de la serviciu, şi a stropit-o cu acidul de baterie.
Femeia a sufer