Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul UDMR Mate Andras, cercetat penal pentru conflict de interese

Publicat in Antena 3, miercuri 13 martie 2013 ·

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, este urmărit penal pentru conflict de interese, pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, a anunţat miercuri Ministerul Public, într-un comunicat de presă.

Decizia de astăzi vine după ce iniţial, soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost infirmată de prim-adjunctul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, pe 16 martie 2010, la propunerea deputatului Mate Andras Levente, soţia sa a fost angajată de către Camera Deputaţilor, prin contract individual de muncă pentru perioada 16 martie 2010 - sfârşitul mandatului de deputat, contract care a fost avizat chiar de către acesta, informează Mediafax.

În baza acestui contractul de muncă, soţia deputatului Mate Andras Levente a încasat, în perioada martie 2010 - ianuarie 2011, suma totală de 5.508 lei.

În septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului UDMR Mate Andras Levente, în condiţiile în care acesta şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar de circumscripţie.

Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta ANI, pe 19 septembrie 2011.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicab

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declară despre majorarea salariului minim că a fost o decizie aprobată în coaliţie iar motivul pentru care s-a transferat pentru săptămâna viitoare a fost menţinerea nivelului amenzilor la la salariul minim de 3.300

OMV Petrom cumpără proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice

Mediafax acum 38 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie de petrol şi gaze din România, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că a finalizat tranzacţia pentru achiziţia celei mai extinse reţele de mobilitate electrică din România şi că ţinteşte 1.000

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Alfred Simonis: Timişoara nu este Vestul sălbatic, e cel mai sigur oraş din România

Mediafax acum o ora
Alfred Simonis comentează la RFI informaţiile din spaţiul public legate de clanurile de interlopi care terorizează unele familii, pentru a le obliga să-şi vândă casele la preţuri mici: „Fac un apel la autorităţile statului să nu tolereze astfel de c

UPDATE- Donald Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul pentru banii tăinuiţi. Sentinţa va fi dată pe 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden. Susţinătorii îndeamnă la violenţă

News.ro acum 29 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

1 iunie, la Biserica Neagră

Buna ziua Brasov acum 10 ore
De 1 iunie, copiii şi tinerii cu vârste de până la 18 ani pot vizita gratuit, între orele 10.00 – 17.30, Biserica Neagră, una dintre cele mai importante clădiri istorice din oraş. În aceeaşi zi, începând cu ora 18.00, în cadrul festivalului Organ Ni

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 4 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 4 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum o ora
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

FITS primește Ordinul Meritul Civil din partea Regelui Felipe al Spaniei

Adevarul acum o ora
Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea acordă Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu Placa de Onoare a Ordinului Meritul Civil al Spaniei. Onoranta distincție din partea Majestății Sale va fi înmânată de E.S. José Antonio Hernández Pérez-So

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°