Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libanul - supus blocadei totale, Gaza - în ruine

Publicat in Adevarul, vineri 14 iulie 2006 ·

Până ieri, la prânz - peste 100 victime, dintre care foarte mulţi copii Hezbollah a fost promptă şi de amploare. Practic, zona respectivă a plonjat în stare de război, fapt subliniat de marile ziare ale lumii, care nu se sfiesc să evoce implicaţiile grave şi pericolul ca situaţia să degenereze şi mai mult.

Evoluţia evenimentelor a luat prin surprindere multe cancelarii, dat fiind că represaliile israeliene în Liban au dublat pe cele din Fâşia Gaza, unde, miercuri, s-a înregistrat cea mai sângeroasă zi din ultima vreme. Pe lângă cele 27 de victime înregistrate, între care mulţi copii, au fost distruse noi imobile, între ele aflându-se şi ministerul de externe palestinian.

Răpirea spectaculoasă a celor doi militari israelieni de către gruparea şiită proiraniană Hezbollah a mutat centrul atenţiei asupra Libanului. Aceasta întrucât, în acţiunea respectivă au mai fost ucişi opt militari israelieni, ceea ce, pentru Israel, a însemnat o nouă lovitură. În atare împrejurări, reacţia guvernului Olmert nu s-a lăsat aşteptată. După ce, miercuri, avioanele israeliene au survolat Beirutul într-o demonstraţie de forţa, au fost rechemaţi sub arme 5.000 de rezervişti şi trimişi în nordul ţării. În continuare, în timp ce guvernul s-a reunit de mai multe ori, Tsahal şi-a extins aria de acţiune: a fost bombardat aeroportul internaţional din Beirut, au fost distruse peste 12 poduri şi s-au efectuat zeci de raiduri în urma cărora 53 de civili, între care 15 copii, au decedat. Liniile telefonice fixe dintre Beirut şi sud au fost întrerupte. Ieri, Libanul era supus unei blocade totale.

Hezbollahul - stat în stat

La Beirut, şi guvernul libanez s-a întrunit în şedinţe succesive. În primul rând, s-a precizat că acţiunea Hezbollahului n-a fost comunicată în prealabil, aşa cum mişcarea n-a avut aprobarea pentru cele 60 de rachete Katiuşa ce le-a tras asupra nord

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 55 minute
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 46 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum o ora
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 20 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 24 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 12 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 10 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°