Şeful SRI, George Maior, a declarat marţi, după audierea în comisia parlamentară de control a Serviciului Român de Informaţii, că, în România, în ultimele luni, a crescut ameninţarea teroristă, potrivit Rtv.net.
"Am menţionat creşterea constantă a ameninţării teroriste în ultimele luni, în legătură cu teritoriul naţional. Noi încercăm să ţinem departe de teritoriul naţional această ameninţare care a afectat deja foarte serios un stat vecin, Bulgaria. Un alt aspect de prioritate care a fost menţionat a fost legat de securitatea cibernetică a ţării. Am avut posibilitatea să contracarăm atacuri extrem de dure la adresa infrastructurii statului pe acest domeniu, inclusiv instituţii fundamentale ale statului, cum este MAE sau instituţii din domeniule economiei", a declarat Maior, după discuţiile cu parlamentarii.
Directorul SRI a mai menţionat că există şi "o tendinţă de creştere a crimei organizate transfrontaliere".
Întrebat dacă este cazul să ne îngrijorăm în ceea ce priveşte creşterea ameninţării teroriste, Maior a răspuns: "Nu trebuie să ne îngrijorăm în mod deosebit, pentru că încercăm să ţinem departe de graniţele naţionale prin măsuri, prin operaţiuni, prin decizii ale Serviciului legate de anumite persoane care călătoresc în spaţiul teritoriului naţional, să ţinem departe de graniţele naţionale această ameninţare".
Şeful SRI, George Maior, a declarat marţi, după audierea în comisia parlamentară de control a Serviciului Român de Informaţii, că, în România, în ultimele luni, a crescut ameninţarea teroristă, potrivit Rtv.net.
"Am menţionat creşterea constantă a ameninţării teroriste în ultimele luni, în legătură cu teritoriul naţional. Noi încercăm să ţinem departe de teritoriul naţional această ameninţare care a afectat deja foarte serios un stat vecin, Bulgaria. Un alt aspect de prioritate care a fost menţionat a fost legat de s