* Ceauşescu, critic literar. Ediţie, studiu introductiv şi note de Liviu Maliţa, Editura Vremea, 2007.
Volumul cu acest titlu persiflant conţine transcrierea stenogramelor a patru întîlniri pe care Ceauşescu le-a avut cu scriitorii: cea din 4 august 1971 de la Neptun, prima întîlnire "de lucru" de după celebrele "teze din iulie" care au pus capăt perioadei de relativ dezgheţ ideologic de la sfîrşitul anilor â60, o alta din 21 septembrie acelaşi an, din 4 februarie 1972 şi din 2 aprilie 1975, aceasta fiind şi ultima întîlnire pe care Ceauşescu le-a mai acordat-o scriitorilor. Nu e cum s-a sugerat în recenziile de pînă acum şi în studiul, altfel remarcabil, al îngrijitorului ediţiei, Liviu Maliţa, şi anume că Ceauşescu ar ieşi bine şi uman din aceste stenograme - Ceauşescu este doar un semidoct de un penibil rar care are un singur atribut: este dictator, fapt care-i dă dreptul de a nu fi contrazis, care-i permite să aibă, oricît de stupid, primul şi ultimul cuvînt (care e, de fapt, acelaşi). Impresia de abilitate nu e decît un efect al prestaţiei absolut deplorabile a scriitorilor prezenţi. Aceste întîlniri sînt iniţiativa lui Ceauşescu; nu atît o necesitate, cît o concesie. Pare că dictatorul este dispus la confruntare, dar, de fapt, lupta ideologică era deja cîştigată. Întîlnirile sînt o iluzie a dialogului întreţinută de Ceauşescu cu o perversitate pentru care nu trebuie, cum s-a spus, inteligenţă, nici măcar abilitate, cînd ai în faţă o masă informă de scriitori naivi, timoraţi, oportunişti sau, pur şi simplu, laşi. Imaginea de ansamblu a acestor întîlniri seamănă cu cea a unui laborant sinistru care se distrează eliberînd şoareci într-un labirint fără ieşire. Scriitorii ori nu intuiesc faptul că discuţiile sînt o farsă şi nu vor avea altă finalitate decît aplicarea "tezelor din iulie" (dar atunci ar fi trebuit să se vadă opoziţia lor, chiar dacă inut