Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziariştii dobitoci şi Sfântul Ciutacu

Publicat in Adevarul, joi 11 iunie 2009 ·

N-am auzit ca în calendarul ortodox să fi fost introdus vreun Sfânt Ciutacu faţă de care n-ai voie să păcătuieşti nici cu fapta, nici cu vorba, nici cu gândul... „Şi dumneavoastră credeţi că există ziarişti dobitoci?!”... Suspans. Câteva momente de linişte încordată în studio. Ce va zice doamna ministru? Va muşca nada? Sau nu? Scena s-a petrecut marţi seară la emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3. Întrebarea îi aparţinea lui Mihai Gâdea, ţinta fiind ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi.

Pretextul fusese afirmaţia premierului Emil Boc la adresa unui coleg de trust al domnului Gâdea, Victor Ciutacu, la finalul unei intervenţii televizate, atunci când Boc era convins că nu mai e în emisie: „Derbedeul dracului!“

Acum, sigur că nu-i frumos, însă de la frustrarea scoasă printre dinţi - până la urmă pentru sine - de un premier nervos şi până la „revoluţiunea“ care a urmat e cale lungă: proteste, declaraţii nervoase, un Ciutacu în criză de isterie ameninţând că-i va face el şi-i va drege lui Boc, comunicatul unui CRP „consternat“...

Să nu fim ipocriţi! Ştim foarte bine care e părerea unor politicieni despre ziarişti. Despre anumiţi ziarişti. Ca şi, în oglindă, părerile unor ziarişti despre politicieni. Despre anumiţi politicieni. Există însă o convenţie nescrisă. Să nu ne aruncăm părerile astea otrăvite în faţă. Ţine de o minimă decenţă a exprimării în spaţiul public.

Gândul, opinia, zise printre dinţi, în particular, nu le poate opri însă nimeni şi nici n-ar fi normal. Or, Boc şi-a exprimat năduful vizavi de Ciutacu într-un spaţiu pe care el îl credea privat; habar n-avea că mai rămăsese agăţat în emisie timp de câteva secunde. Aşa că nu prea înţeleg revolta lui Ciutacu.

Ar vrea ca Boc să-l considere frumos, deştept, înalt şi fermecător? Nu. În particular, se pare că premierul are o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 31 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 32 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°