Suveranitatea supra-naţională a unei elite intelectuale şi bancare mondiale este în mod sigur preferabilă autodeterminării naţionale practicate în secolele trecute. (David Rockefeller)

În data de 13.09.2012, Ben Shalom Bernanke, şeful Sistemului Federal de Rezerve american (Banca Centrală) anunţa iniţierea, din chiar acel moment, a ceea ce s-a numit Quantitative Easing 3.0. (Facilitarea cantitativă 3.0.). Pentru neiniţiaţi, să spunem că Quantitative Easing 1.0 s-a petrecut în 2008 şi a constat în emiterea a două milioane de miliarde de dolari americani, iar Quantitative Easing 2.0. a repetat şi amplificat isprava în 2010, prin emiterea a 600 de miliarde de miliarde de dolari americani, emisiuni pe lângă care pălesc toate emisiunile celorlalte mari bănci centrale din lume. Revenind la Q.E. 3.0, de data aceasta directorul general a anunţat nici mai mult nici mai puţin decât faptul Rezerva Federală va tipări dolari în cantităţi nelimitate, „câţi va considera că sunt necesari” pentru ieşirea Americii din criză.

Se înţelege că aceştia sunt bani fără nici o acoperire, deci fără valoare, fabricaţi ex nihilo, sunt bilete de bancă produşi cu ajutorul tiparniţei. Cantităţile sunt imense şi au menirea să acopere toate cheltuielile americanilor, să salveze un sistem bancar putred şi să relanseze economia. Cu aceeaşi ocazie, marele bancher anunţa şi că Sistemul Federal de Rezerve va cumpăra titluri de credit în valoare de 40 de miliarde de dolari pe lună, fără limită de timp. Acestea sunt nişte cifre astronomice, ivite din neant şi introduse în circulaţie (cf, „Lumea”, nr.5, 2013).

Astfel, americanii inundă economia mondială cu dolari, valoarea acestora scade şi odată cu ea scade şi valoarea reală a rezervelor deţinute în dolari de ţările lumii, în special China, care face eforturi disperate de a-şi reconverti rezervele în aur sau alte valute. Bineînţeles că