Ministrul Administrației și Internelor, Constantin Traian Igaș, va fi prezent, în cursul zilei de luni, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Arad, unde va dona sânge, în cadrul unei campanii derulate la nivel național. Igaș va fi însoțit de colonelul Marcel Lucaciu, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar și de personal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
“Astfel, luni, 12 septembrie, ora 11,00, în cadrul campaniei naţionale de donare de sânge “Din inimă pentru inimi”, ministrul Traian Igaş şi inspectorul general Marcel Lucaciu se vor alătura personalului ISU Arad şi vor dona sânge la Centrul de Tranfuzii din municipiu”, a declarat Sorina Ambruș, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Tot luni, de la ora 12:30, în Piaţa Avram Iancu Inspectoratul pentru Situații de Urgență își va prezenta tehnica de intervenție, dar vor fi făcute și demonstrații ale pompierilor.
Totodată, va fi organizat un ceremonial militar și religios în cinstea pompierilor și vor avea loc și avansări în grad.