Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2014, gadgeturile în avion ar putea fi permise pe toată durata zborului

Publicat in Adevarul, luni 25 martie 2013 ·

Echipamentele electronice au parte de un tratament special în avioane. În prezent, acestea trebuie oprite în timpul aterizării şi decolării, dar acest lucru s-ar putea schimba în viitor.

Companiile din domeniul aviatic sunt mai mereu paranoice în ceea ce priveşte folosirea echipamentelor electronice în avion, dar şi-ar putea regândi regulile începând cu 2014. Federal Aviation Administration (FAA) a pornit un studiu, anul trecut, pentru a vedea ce influenţă au gadgeturile asupra echipamentelor din avioane, scrie „The New York Times“. Rezultatele acestui studiu vor fi prezentat, cel mai devreme, în vara acestui an.

Un oficial FAA, sub protecţia anonimatului, le-a spus celor de la NY Times că există presiuni asupra instituţiei pentru a-i lăsa pe oameni să-şi folosească aparatele electronice sau să vină cu dovezi solide că acestea dăunează aeronavelor. În prezent, pasagerilor le este cerut să-şi oprească tabletele, cititoarele de cărţi sau laptopurile în timpul decolării şi aterizării pentru a nu interfera cu aparatura avionului.

Grupul care se ocupă de reglementarea folosirii acestor dispozitive, din care fac parte şi reprezentanţi Amazon şi Boeing, trebuie să vină anul acesta cu un set de norme pe care atât pasagerii, cât şi însoţitorii de zbor trebuie să le urmeze. În plus, aceştia trebuie să ia în calcul şi dispozitivele care nu sunt încă pe piaţă, cum ar fi un smartwatch sau un Google Glass.

Claire McCaskill, senator de Missouri, a spus că FAA trebuie să ia până la urmă măsuri serioase în ceea ce priveşte aceste gadgeturi. „Este în regulă ca piloţii să aibă tablete iPad, este în regulă şi pentru însoţitorii de zbor, dar pentru pasageri sunt interzise gadgeturile. Un exemplar din «Război şi pace» aruncat prin avion este mai periculos decât un Kindle“, a declarat aceasta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 52 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 48 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 51 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 15 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum 56 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 17 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 51 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°