Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FIESTA s-a transformat în COŞMAR! Incidente la aeroport: 20 de fani ai Stelei s-au luat la bătaie cu jandarmii!

Publicat in Pro Sport, vineri 7 decembrie 2012 ·

*Incidente la aeroportul Henri Coandă, acolo unde fanii Stelei şi-au aşteptat favoriţii pentru a-i felicita după calificarea obţinută în Danemarca.

Steaua s-a calificat, aseară, de o manieră entuziasmantă, în primăvara Europa League, după egalul obţinut la Copenhaga. Rezultatul trupei lui Reghe a scos zeci de persoane în stradă, aceştia sărbătorind până târziu în noapte, la Universitate, performanţa echipei.

Entuziasmul din rândul suporterilor nu s-a pierdut, astfel că la sosirea în ţară a echipei (aeronava care i-a adus pe Rusescu&Co în ţară a aterizat la 14:30), suporterii au luat cu asalt aeroportul Henri Coandă. Din nefericire, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare s-a transformat rapid într-o confruntare cu forţele de ordine.

Fanii au încercat să aprindă mai multe stroboscoape în momentul în care jucătorii roş-albaştri au ieşit din aeroport, ceea ce a generat o reacţie imediată a forţelor de ordine prezente să asigure ordinea. S-a creat un 'meleu' la care au participat aproximativ 20 de suporteri ai formaţiei din Ghencea. De notat că "disputa" s-a întins pe durata mai multor minute, în cele din urmă doi dintre ultraşi fiind reţinuţi şi conduşi la dube.

În tot acest timp jucătorii Stelei şi însoţitoarele acestora au urcat în autocarul venit special pentru a-i transporta, amânând celebrarea alături de suporteri, probabil pentru finalul meciului cu Astra.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte!

*Incidente la aeroportul Henri Coandă, acolo unde fanii Stelei şi-au aşteptat favoriţii pentru a-i felicita după calificarea obţinută în Danemarca.

Steaua s-a calificat, aseară, de o manieră entuziasmantă, în primăvara Europa League, după egalul obţinut la Copenhaga. Rezultatul trupei lui Reghe a scos zeci de persoane în stradă, aceştia sărbătorind până târziu în noapte, la Universitate, performanţa echipei.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 55 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°