În original, cartea lui Aldous Huxley, la care ne vom referi, a apărut în 1939 sub titlul „After many a summer dies the swan“ (După multe veri moare lebăda). În limba română, a apărut sub un titlu prescurtat, Cântec de lebădă (Polirom, 2010, traducere din engleză de Ciprian Şiulea). Versul lui Tennyson preluat de Huxley ca titlu nu trebuie să ne inducă în eroare: autorul anglo-californian nu l-a ales pentru solemnitatea lui, ci drept contrapunct ironic la această parabolă grotescă, macabră şi fantastică (una din cele mai bune nouăzeci şi nouă de cărţi în limba engleză, conform părerii lui Anthony Burgess). Prozator, eseist şi dramaturg prolific, lui Huxley (1894–1963) i-au apărut de-a lungul vieţii 44 de cărţi, dintre care amintim „Punct şi contrapunct“, „Orb prin Gaza“, „Minunata lume nouă“ (sursă de inspiraţie pentru mai multe producţii cinematografice reuşite), ce va continua cu „Reîntoarcerea în minunata lume nouă“. Ca şi în aceste ultime două cărţi apărute împreună în 2003, tot la Editura Polirom, Huxley se dovedeşte un maestru în a imagina dezumanizarea delirantă, morbidă, a unor aspiraţii omeneşti, în cazul de faţă visul de a dobândi nemurirea, de a corecta acea „impardonabilă“ eroare a evoluţiei (timpul însuşi este o eroare şi un rău, susţine unul dintre personaje) ce dăruieşte graşilor şi necuvântătorilor crapi, de pildă, veacuri de viaţă, în timp ce oamenilor, în pofida superiorităţii, inclusiv cerebrale, le este dat să ajungă tot mai rar la vârsta senectuţii. Scrisă pe nerăsuflate în 1939, naraţiunea pivotează în jurul unor personaje emblematice pentru cultura Americii anilor treizeci: cruzime, materialism, o maximă, dramatică polarizare socială, şi începe odată cu sosirea la Los Angeles a lui Jeremy Pordage, un produs standard al profesorilor de la Trinity College din Cambridge, o inocentă zeflemea a lui Huxley, oxfordian el însuşi, licenţi