Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buna desfășurare a manifestărilor de 1 Decembrie va fi asigurată de peste 300 de jandarmi

Publicat in Alba24, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Peste 300 de jandarmi vor acţiona, în tot județul, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, cu misiunea de a asigura buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Dintre aceştia, 120 provin de la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş.

Jandarmeria Alba va avea şi în acest an un rol primordial în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pe timpul principalelor activităţi planificate de autorităţile locale pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Vor fi avute în vedere manifestările la care se aşteaptă o mare afluenţă a publicului şi la care, teoretic, este posibilă apariţia unor situaţii tensionate sau încălcări ale regulilor statuate de legislaţia în vigoare pentru traiul în societate. În acest sens, vineri, 30 noiembrie şi sâmbătă 1 decembrie, jandarmii vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării ceremoniilor depunerii de coroane, primirii soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, manifestărilor religioase şi cultural-artistice dedicate Zilei Naţionale, precum şi pe timpul spectacolelor pirotehnice. De asemenea, potrivit competenţelor şi procedurilor specifice, echipajele de jandarmerie vor fi în măsură să intervină în cel mai scurt timp pentru restabilirea ordinii publice, în cazul în care aceasta va fi grav tulburată.

„Pentru prevenirea incidentelor, recomandăm cetăţenilor care vor participa la această sărbătoare să evite consumul excesiv de alcool, să nu deţină arme de orice fel, artificii sau petarde, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să nu forţeze cordoanele de ordine constituite. Totodată, acestora le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să acorde sprijin forţelor de ordine şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în soc

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 57 minute
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°