Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Jandarmii care au provocat FURIA ultraşilor din întreaga lume! Un fan este bătut cu bestialitate, iar camarazii săi dezlănţuie IADUL în tribune

Publicat in Pro Sport, marți 21 februarie 2012 ·

Mlada Boleslav a învins-o pe Banik Ostrava (2-1) într-unul din derbyurile clasice ale campionatului Cehiei, dar rezultatul a trecut în plan secund după violenţele fără precedent care au avut loc în pauza partidei!

După primele 45 de minute, Mlada conducea cu 2-0, spre disperarea fanilor lui Banik, echipă serios ameninţată de retrogradare. Drept urmare, unul dintre fanii lui Ostrava a făcut însă un gest necugetat şi a sărit gardul tribunelor, luându-se la bătaie cu stewarzii prezenţi la meci. Milan Krejci, organizatorul de competiţii al Mladei, a detaliat: "Prima dată am crezut că este un fan al Mladei, din cauza sectorului din care a plecat. Apoi ne-am dat seama că este un susţinător de-al lui Banik, după reacţia camarazilor săi".

BĂTUT DE PATRU JANDARMI

Ce a urmat a provocat furia suporterilor oaspeţi! Sub privirile a câtorva mii de fani, ultrasul turbulent a fost imobilizat de forţele de ordine, iar în timp ce doi jandarmi au avut grijă ca acesta să nu scape, alţi doi l-au lovit cu bestialitate. Văzând că "fratele" lor este agresat de o asemenea manieră, fanii lui Banik au început propriul lor război cu forţele de ordine. Bătaia generala a întârziat cu 10 minute startul reprizei secunde, iar Poliţia a efectuat numeroase arestări la finalul incidentelor.

Vezi VIDEO mai jos!

Mlada Boleslav a învins-o pe Banik Ostrava (2-1) într-unul din derbyurile clasice ale campionatului Cehiei, dar rezultatul a trecut în plan secund după violenţele fără precedent care au avut loc în pauza partidei!

După primele 45 de minute, Mlada conducea cu 2-0, spre disperarea fanilor lui Banik, echipă serios ameninţată de retrogradare. Drept urmare, unul dintre fanii lui Ostrava a făcut însă un gest necugetat şi a sărit gardul tribunelor, luându-se la bătaie cu stewarzii prezenţi la meci. Milan Krejci, organizatorul de c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 11 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 11 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 8 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 9 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 7 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 9 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 12 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 13 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 11 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°