Două gravide din localitatea botoşăneană Mihălăşeni, în vârstă de 19 şi, respectiv, 33 de ani, au fost transportate la spital, miercuri, cu elicopterul SMURD al Punctului Aeromedical din Iaşi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, potrivit Mediafax.
Gravidele, la care sarcina este la termen, au fost aduse cu elicopterul până în Poligonul ACR din Botoşani, de unde au fost preluate de către echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani şi transportate la spitalul de specialitate, potrivit sursei citate.
Prima care a ajuns la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani a fost femeia de 33 de ani.
Tot miercuri, elicopterul SMURD aparţinând Punctului Aeromedical din Iaşi a efectuat, la Botoşani, şase misiuni de salvare a unor pacienţi cu diferite afecţiuni medicale care aveau nevoie de spitalizare, a mai precizat ISU Botoşani.
Potrivit Infotrafic, miercuri, la 17.15, circulaţia în judeţul Botoşani era întreruptă, din cauza condiţiilor meteo, pe trei drumuri naţionale: DN 24C Rădăuţi-Prut - Manoleasa, DN 29 Ungureni - Săveni - Manoleasa şi DN 29A Darabani - Rădăuţi-Prut. Două gravide din localitatea botoşăneană Mihălăşeni, în vârstă de 19 şi, respectiv, 33 de ani, au fost transportate la spital, miercuri, cu elicopterul SMURD al Punctului Aeromedical din Iaşi, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, potrivit Mediafax.

Tot mie