Admirate sau hulite, controversate, alteori nedreptăţite sau inadaptabile de-a dreptul, câteodată neînţelese şi neapreciate pe deplin de contemporanii lor şi nici de posteritate, personalităţile feminine din istoria noastră alcătuiesc o galerie de personaje eterogene: de la regine la artiste, de la amante de fier la soţii, de la sportive la oameni de ştiinţă, de la dudui care s-au implicat în treburi de-ale bărbaţilor, în politică, în bătălii sau în guvernarea ţării.
Pe vremurile Doamnei Chiajna, ceea ce reţinea atenţia era caracterul insolit al purtărilor şi felului de a gândi al acestor femei. Aşa se face că istoria a păstrat-o în memoria colectivă mai degrabă ca pe o femeie de ispravă. Astăzi, avem de-a face cu o nouă Doamna Chiajna, ostentativă, stridentă, care nu va putea fi amintită eventual ca o aprigă, ci mai degrabă dezagreabilă - fanatică a unei idei sau victimă a unei obsesii.
Chiajna zilelor noastre îşi datorează reputaţia de duritate mai degrabă binevoitorilor care au timp s-o asculte. Că are o fire aprigă şi dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Comentatorii o descriu ca pe o femeie energică, de mare voinţă, aprigă faţă de duşmani, semidoctă, dar fără scrupule şi lipsită complet de moralitate şi pudoare. Vai de mine!!! Dar Chiajna e fiica lui... şi nevasta lui…
Eh… În realitate, Chiajna modernă a devenit importantă pe vremea când deputăţia se cumpăra cu sume uriaşe date ca mită la Înalta Poartă, iar păstrarea ei în joc era condiţionată de plata tributului anual şi de alte daruri oferite „greilor“, pentru a obţine funcţia împotriva „concurenţei“. A doua jumătate a anului 2010 a fost una de mari tulburări pentru Chiajna noastră. Schimbări de domni la intervale scurte, maziliri, sondaje de opinie apăsătoare, intrigi şi comploturi ale boierilor şi de o parte şi de alta, execuţii şi, în final, o trimitere în exil. Un exil pe ca