Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Hai la Focul lui Sumedru”

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 25 octombrie 2008 ·

Tradiţia reînvie în această noapte în Moeciu şi Şirnea, în lumina flăcărilor şi în strigătele flăcăilor din sate. Localnicii vă invită să luaţi parte alături de ei la evenimentele ce vor avea loc pe parcursul acestei zile şi să retrăiţi magia unui ritual străvechi în contemporaneitate. Ceremonialul nocturn de reînnoire a timpului calendaristic va aduna şi în acest an în zonele înalte toată suflarea satului, în jurul unui imens rug. Şi din nou, peste dealuri se va auzi formula consacrată - „Hai la Focul lui Sumedru!” Femeile vor împărţi covrigi, nuci, mere şi băutură. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile. Sărbătoarea are de fapt o sorginte precreştină, iar focurile care se aprindeau erau pentru încălzirea spiritelor care apar pe pământ în această perioadă. Focul are rol protector, prin foc trecând tinerii şi copiii care aruncă cu tăciuni aprinşi. Evenimentul va începe în Şirnea la ora 15.00, când la muzeul „Nicolae Fruntes” va avea loc un simpozion pe tema „Focului lui Sumedru”, urmând ca la ora 19:00, după Vecernia Sf. Dimitrie, să se aprindă focul ceremonial. La Moeciu, manifestările vor lua startul la ora 10:00 cu un târg de produse tradiţionale. „Focul lui Sumedru” este organizat de către Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, în colaborare cu Primăria Fundata, Şcoala Generală Şirnea, Asociaţia Pro Şirnea, Asociaţia Amitie Rodemack şi Primăria şi Consiliul Local din Moeciu. Tradiţia reînvie în această noapte în Moeciu şi Şirnea, în lumina flăcărilor şi în strigătele flăcăilor din sate. Localnicii vă invită să luaţi parte alături de ei la evenimentele ce vor avea loc pe parcursul acestei zile şi să retrăiţi magia unui ritual străvechi în contemporaneitate. Ceremonialul nocturn de reînnoire a timpului calendaristic va aduna şi în acest an în zonele

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 18 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 41 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°