Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul Angelei Merkel pentru Europa

Publicat in Romania Libera, marți 22 octombrie 2013 ·

Săptămânalul german Der Spiegel susţine că Angela Merkel face presiuni pentru modificarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene pentru a permite Bruxelles-ului să exercite un control mai strict asupra ­deficitelor bugetare ale statelor membre ale zonei euro. La schimb, acestea vor putea beneficia de sume suplimentare ­dintr-un buget nou rezervat eurozonei pentru proiecte naţionale. Statele care nu fac sau nu vor să facă parte din zona euro vor primi, aşa cum doreşte David Cameron, repatrierea unor puteri de la Bruxelles. În acest fel, ­cancelarul german deschide calea „Europei cu două viteze“ şi fracturării UE între un grup de state mai integrat (uniunea monetară) şi unul situat în afara acestui nucleu.

Marile capitale europene au stat duminica aceasta cu ochii pe alegerile anticipate din Luxemburg pentru a vedea cum se vor descurca creştini-socialii premierului Jean-Claude Juncker, cel mai longeviv prim-ministru din Europa (conduce guvernul de 18 ani neîntrerupt) şi fost preşedinte timp de opt ani al Eurogrupului. Motivul îl cons-tituie faptul că Juncker este printre cei mai bine plasaţi candidaţi ai Partidului Popular European pentru a fi numit în fruntea viitoarei Comisii Europene, care va fi învestită după alegerile europarlamentare din mai, anul viitor. Premierul luxemburghez a declarat în vară că nu este interesat de funcţia de preşedinte al Comisiei, dar dacă socialiştii, liberalii şi verzii vor reuşi să formeze o coa-li-ţie care să îl lase pe Juncker fără slujbă, acesta s-ar putea răzgândi.

Alegerea unui preşedinte al Comisiei cade în sarcina Consiliului European, reuniunea şefilor de stat sau de guvern şi nu depinde de rezultatele alegerilor europarlamentare şi de componenţa viitorului Parlament European. În tratatul UE este menţionat ce-i drept un vot în Parlament (articolul 17), dar nu este clar cât de constrângătoare este acea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme instabilă în România. Ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină

Mediafax acum 30 minute
Meteorologii anunţă ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină, de miercuri dimineaţa până joi seara. Cea mai mare parte a ţării este, miercuri, sub avertizare Cod galben de instabilitate puternică.

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 17 minute
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Black Sea Oil & Gas înfiinţează o nouă companie care va dezvolta centrale de biogaz în România

Wall-Street.ro acum 50 minute
O nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România a fost înfiinţată de Black Sea Oil & Gas S.A. (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 20 minute
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum 33 minute
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie

Ziua News acum o ora
Veștile bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic continuă să curgă și, atât îndrăgitul actor, cât și publicul, sunt nerăbdători să se revadă pe scenă. Românii au urmărit cu sufletul la gură evoluția sănătății marelui maestru, iar când med

Un copil de cinci ani, din Gorj, a ajuns la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă

Adevarul acum 40 minute
Incident grav în județul Gorj. Un copil de cinci ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă. Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenție a părinților.

Jude Bellingham a fost ales cel mai bun jucător din LaLiga. Lamine Yamal, cea mai bună speranţă

News.ro acum 37 minute
Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător al campionatului Spaniei, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de cea mai bună speranţă, relatează L'Equipe. Jude Bellingham a ajuns în Spania vara trecută de la Borussia Dortmund, trans

Blinken merge la Chişinău. SUA ar urma să anunţe un pachet de sprijin pentru Republica Moldova

Mediafax acum 40 minute
La Chişinău, Blinken se va întâlni cu preşedintele Maia Sandu şi cu alţi oficiali de rang înalt, într-un moment în care oficialii americani spun că Republica Moldova se confruntă cu "operaţiuni de influenţă" ale Rusiei, potrivit Reuters. Principalul

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°