Fara sa fi fost vreodata problema centrala a Romaniei, imaginea si constructia de imagine au ocupat un loc important in dezbaterea publica din ultimii 15 ani. Dezbatere care a fost dominata si in acest caz de un val solid de populism si de un altul de ipocrizie.
S-au lansat acuze serioase impotriva celor care folosesc imaginea, s-au calcat proletar in picioare companiile straine de consultanta si apoi cele romanesti si s-a sfarsit toata povestea cu utilizarea larga a acestor servicii de toata lumea politica si nu numai.
Institutia consultantului, oarecum noua la noi, este si ea subiect de controverse si de polemici. Cele trei puncte vesnic luate in discutie sunt legitimitatea existentei unui consultant, procentul din esec sau din succes care ii poate fi atribuit si existenta sau nonexistenta unei legaturi intre ideologia sa si cea a clientului sau.
Evident ca peste toate acestea troneaza si un al patrulea aspect care se refera la utilitatea sau neutilitatea cheltuirii banilor pe serviciile sale. In fiecare partid din Romania exista voci baritonale sau feminin-isterice care sustin ca nu e nevoie de straini ci doar de ai nostri care, fiind cu noi, stiu si imagine.
In fiecare institutie publica si, de multe ori, si privata din Romania exista o domnita sau un domnel de la biroul de PR care stie ca el stie si nu e nevoie de nimeni altcineva. Consultantul este privit ca un intrus nedorit, manat de intentii suspecte, sosit acolo pentru a lua locul cuiva, painea altcuiva si pozitia pe lista a celui de-al treilea.
Pentru a fi cat de obiectivi se poate, trebuie afirmat ca ocultarea imaginii consultantului provine si din erorile acestora. Este o reala jena publica in asumarea structurii pentru care lucrezi. Este o alta jena publica in asumarea existentei unui contract si a unor sume de bani alocate.
De aceea, avem
