Un poliţist local din Ploieşti a fost transportat la spital, marţi după-amiază, după ce a fost lovit cu maşina de un şofer care parcase neregulamentar şi pe care agentul a vrut să-l legitimeze, şoferul refuzând şi intenţionând să plece de la locul incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Primăria Ploieşti, un poliţist local a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, marţi după-amiază, după ce a fost lovit de o maşină.
Incidentul a avut loc pe strada Gheorghe Doja din Ploieşti, unde este şi sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Poliţistul local a observat o maşină parcată neregulamentar şi a mers la şoferul acesteia cerându-i să se legitimeze, moment în care bărbatul i-a spus că nu dă curs solicitărilor unui poliţist local.
Şoferul a urcat apoi în maşină şi a vrut să pornească, dar l-a lovit cu bara din faţă pe poliţist.
Ulterior, agentul a fost transportat la spital, fiind diagnosticat cu contuzie la genunchiul stâng, pareză sciatică periferic extern. După primirea îngrijirilor medicale, poliţistul a fost externat, în prezent fiind în concediu medical.
Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Ploieşti care urmează să facă încadrarea juridică a faptei.
Poliţia Locală Ploieşti are 242 de angajaţi, dintre care 22 lucrează la Serviciul rutier. Şase echipaje ale Poliţiei Locale rutiere acţionează zilnic pe străzile din Ploieşti.
Un poliţist local din Ploieşti a fost transportat la spital, marţi după-amiază, după ce a fost lovit cu maşina de un şofer care parcase neregulamentar şi pe care agentul a vrut să-l legitimeze, şoferul refuzând şi intenţionând să plece de la locul incidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Primăria Ploieşti, un poliţist local a fost transpo