Canicula a încurcat planurile mai multor transfugi care încercau să treacă ilegal graniţa spre Ungaria, ascunşi într-un TIR înmatriculat în Bulgaria. Deshidrataţi şi toropiţi de căldură, bărbaţii au făcut găuri în prelata camionului iar acest lucru le-a atras atenţia vameşilor.
Cei câţiva bărbaţi evadaţi de la centrul pentru migranţi din Timişoara s-au gândit că nu va fi foarte greu să treacă graniţa ascunşi printre bax-uri de biscuţi, într-un TIR. N-au ţinut însă cont de arşiţa de afară, care a făcut ca temperatura sub prelată să depăşească 50 de grade Celsius. Aşa se face că imediat după ce au fost scoşi din ascunzătoarea fierbinte, transfugi au avut nevoie de ajutorul medicilor SMURD.
"Într-un tir se aud ceva bătăi puternice, de angajatul pe care îl am pe zi. Mă gândeam că sunt oameni, dar îmi era frică să deschid", a spus proprietarul parcării. Dan Căşuţ. Cei 8 bărbaţi din Maroc şi Algeria se aflau de mai multă vreme în centrul pentru migranţi din Timişoara, acolo unde au fost retrimişi după ce şi-au revenit potrivit realitatea.net.
O zi ghinionistă pentru transfugi a fost şi la graniţa dintre România şi Serbia. Mai mult de jumătate dintre cei 1.400 de migranţi prinşi în ultimul an de poliţiştii de frontieră din Timiş au forţat graniţa pirn sectorul Lunga.
Canicula a încurcat planurile mai multor transfugi care încercau să treacă ilegal graniţa spre Ungaria, ascunşi într-un TIR înmatriculat în Bulgaria. Deshidrataţi şi toropiţi de căldură, bărbaţii au făcut găuri în prelata camionului iar acest lucru le-a atras atenţia vameşilor.
Cei câţiva bărbaţi evadaţi de la centrul pentru migranţi din Timişoara s-au gândit că nu va fi foarte greu să treacă graniţa ascunşi printre bax-uri de biscuţi, într-un TIR. N-au ţinut însă cont de arşiţa de afară, care a făcut ca temperatura sub prelată să depăşeas