Viceprimarul Oradei, Biro Rozalia, a prezentat luni stadiul lucrărilor la campusul şcolar. Cu toate că nu s-a primit finanţare de la Guvern, municipalitatea continuă lucrările, cu scopul ca, din septembrie, în clădirea nou construită să poate să funcţioneze şcoala „Partenie Cosma".
Investiţia în campusul şcolar din Oradea presupune construirea a şapte corpuri importante de clădire, dintre care până în prezent au fost executate lucrări la un corp de clădire şi anume la o şcoală cu 24 săli de clasă. Lucrările executate din bugetul local sunt de peste 3.500.000 lei, valoarea totală a contractului şi a actului adiţional semnat în anul 2008 fiind de peste 37 milioane de lei.
Lucrări efectuate
Potrivit informaţiilor transmise de către Primăria Oradea, momentan la şcoala cu 24 de săli de studiu şi anexele aferente a fost executată în totalitate structura de rezistenţă (zidărie, planşee, şarpantă). Au fost montate ferestrele pe toate nivelele, a fost procurată învelitoarea tip tegolă şi a început montarea acesteia, s-a montat o parte din tubulatură pentru instalaţia electrică şi instalaţia sanitară. Totodată, la parterul imobilului se lucrează la tencuirea tavanelor şi a pereţilor.
Inaugurare în septembrie
Cu toate că nu s-a primit finanţare de la Guvern, municipalitatea orădeană consideră oportună investiţia şi va continua lucrările la Campusul şcolar, cu scopul ca din septembrie în clădirea nou construită să poate funcţioneze şcoala „Partenie Cosma". „Am dori să predăm această clădire până în septembrie 2011. Ne dorim ca elevii noştri să beneficieze de cele mai bune condiţii de studiu în această locaţie", a spus viceprimarul Biro Rozalia.