Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destindere: Trei seri, sub vraja colindelor

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 · ·

Concertele sunt organizate de Teatrul Municipal Târgovişte, la începutul săptămânii viitoare.Acordurile line ale muzicii specifice sărbătorilor de iarnă vor îmbrăca într-o mantie caldă Sala Tony Bulandra, unde vor susţine recitaluri Zoia Alecu, Corul Preludiu şi formaţia Smart Kids.

În această perioadă premergătoare Crăciunului, nimic nu poate fi mai frumos decât să-ţi petreci timpul liber la un concert de colinde. Din fericire pentru târgovişteni, conducerea Teatrului Municipal a gândit pentru ei trei seri de vis, care să-i poarte în lumea sărbătorilor de iarnă.

Zoia Alecu cântă cu sufletul, nu cu glasul

Luni, pe 20 decembrie, de la ora 19:00, sunteţi invitaţi la un recital extraodinar susţinut, la Sala Tony Bulandra, de Zoia Alecu, despre care se spune că nu cântă cu glasul, ci cu sufletul. Pentru cei care nu au descoperit-o până acum, precizăm că Zoia Alecu s-a înfăţişat pentru prima dată publicului în 1973, pe vremea liceului şi, în mai puţin de un an, a devenit cunoscută în lumea muzicală.

Timp de 13 ani, până în 1986, a colindat ţara în lung şi în lat, susţinând concerte folk. Apoi, s-a alăturat trupei Sfinx, cu care a plecat în turnee în Scandinavia, Germania şi Austria. Zoia Alecu nu s-a depărtat de scenă nicio clipă, însă primul album propriu l-a lansat pe piaţă abia în urmă cu trei ani. „Vino aici” conţine 10 compoziţii proprii (text şi muzică).

Zoiei îi place să spună că o reprezintă, că în el se regăsesc multe asemănări cu întâmplări din viaţa reală, având în vedere că a cumulat 33 de ani de activitate interpretativă.

Vine Crăciunu’ pe sară...

Marţi, 21 decembrie, tot la Sala Tony Bulandra şi tot de la ora 19:00, ne poartă în atmosfera Crăciunului Corul Preludiu, fondat şi condus de maestrul Voicu Enăchescu. Pe parcurs, i se va alătura actorul Eusebiu Ştefănescu, un recitator desăvârşit. Prestigioasa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 49 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 56 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°