Desteptul evolueaza incet si cu mare efort, prostul smecher se perfectioneaza in acumularea de avere, dar smecherul cit de cit destept este capabil de evolutii spectaculoase. Simt ca traim intr-o lume prea strimta, si asta imi provoaca o stare de disconfort, pe care unii avizati ar putea s-o citeasca pe fata mea. Inconvenientul principal se poate rezuma la o expresie simpla de tot, si anume „prea multi". Particip frecvent la unele reuniuni, chiar si acum cu risc mare, ca pe timpul gripei porcine, si ma trezesc zicind doar pentru mine, „prea multi destepti" sau „prea multi prosti", „prea multi smecheri", „prea multi pusi pe capatuiala" etc. De fiecare data merg ca magarul printre oi, nu ma pot acomoda si, efectiv, sufar. Cind sint intre prea multi destepti, cum ar fi cazul unei reuniuni a demnitarilor, observ o dorinta nebuna, la foarte multi dintre ei, sa iasa in evidenta. Unii o fac elegant - cu infinite precautii si cu sugestia, abia vizibila, ca el este si mai destept. Tolerez cu mare rabdare astfel de incercari de a fi remarcat printre atitia destepti. Pericolul de a deraia apare cind cineva incearca sa demoleze notorietatea cuiva, sperind sa-l urce lumea pe un soclu liber. Chiar si in politica sint oameni care, cu migala si efort, si-au construit o anume notorietate prin tot felul de actiuni pozitive. Acestia sint tintele diletantilor „destepti", care au certitudinea ca sint „egalii" celor pe care ii agreseaza. Daca duelul ar respecta „bunul simt" al unui limbaj fara prea multe „bip-uri", poate ca as citi, cit timp vreun grobian face risipa de zoaie, un ziar in liniste si as astepta vremuri mai bune. Nu este asa, si asta nu din vina mea. Reuniunea desteptilor este tulburata de aparitia unui ring mocirlos, in care desteptii mai prost crescuti se dau in spectacol. La intilnirile internationale apar „desteptii de culise", care te lamuresc in timpul prinzului cit de