Jucătorul „câinilor“ spune că din cauza distanţei de zece puncte faţă de liderul Oţelul Galaţi, dinamoviştii nu-şi mai fac iluzii în privinţa câştigării campionatului şi se vor concentra asupra Cupei. Alexe a explicat de ce, după prima jumătate a sezonului, Dinamo a ratat două dintre cele trei obiective, titlul şi cupele europene, şi a rămas în cursă doar pentru cucerirea Cupei.
„Adevărul": Cum a fost 2010 pentru tine?
Marius Alexe: Să ştii că nu a fost chiar cel mai rău an, deşi accidentarea m-a scos din circuit o perioadă. M-am refăcut şi, cel mai important este că am jucat titular aproape în fiecare meci. Dar am un regret, că nu am dat mai multe goluri, puteam să-mi ajut mai mult echipa.
Andone spunea că nu se mai gândeşte la titlu. Tu ce părere ai?
Acum, când vom începe returul, trebuie să câştigăm fiecare meci şi să ajugem cât mai repede în vârful clasamentului. Din păcate însă, nu ne mai putem gândi la titlu fiindcă e foarte departe. Bine, matematic există şanse, dar va fi foarte greu de recuperat diferenţa de puncte care ne desparte de Oţelul.
S-a ajuns în situaţia aceasta pentru că Dinamo a avut cea mai slabă apărare din ultimii 60 de ani. Cum comentezi?
Pentru acest lucru întreaga echipă e vinovată, nu doar fundaşii. Primim prea uşor goluri şi atunci când nu am mai marcat atât de mult s-a văzut imediat.
Practic, pentru voi a rămas doar Cupa României.
Într-adevăr, este un obiectiv pe care încă îl putem îndeplini, mai ales că în campionat suntem pe locul şase, o poziţie la care nimeni nu se gândea. Este o mare dezamăgire ceea ce s-a întâmplat în campionat.
Faptul că sunteţi neplătiţi de două luni, unii dintre voi chiar de patru, vă influenţează evoluţiile?
Banii nu sunt un factor important. Pe teren te concentrezi la meci şi atât. Dar, lipsa banilor contează totuşi pentru că, la un moment dat,