Primăria Craiova pregăteşte un nou proiect de hotărâre a consiliului local, care să permită acordarea gratuită a vinietei celor care şi-au plătit deja taxa de parcare.
Primăria Craiova nu a renunţat la ideea introducerii vinietei de parcare, deşi a retras de pe ordinea de zi a şedinţei de luna trecută proiectul de hotărâre care ar fi reglementat acordarea şi plata acestei viniete. Dimpotrivă, executivul local se pregăteşte să introducă pe ordinea de zi a şedinţei din luna mai un nou proiect de hotărâre, mult mai precis, care să reglementeze şi situaţii ce scăpaseră în proiectul anterior. Pentru asta, aşteaptă propuneri de la toţi consilierii locali.
Colante distribuite gratis
În prezent se află în curs de derulare licitaţia pentru realizarea vinietelor - autocolantele ce trebuie lipite în parbriz sau amplasate pe bordul maşinii şi care fac dovada plăţii taxei de parcare. Primăria a cerut ca suma maximă pentru realizarea vinietelor să fie de 1 leu, dar speră să primească oferte la 50-60 de bani bucata, bani pe care i-ar suporta până la urmă persoana care achită taxa de parcare.
O veste bună ar fi că edilii se gândesc să distribuie gratis aceste viniete pentru cei care şi-au plătit deja taxa de parcare.
„Încercăm să găsim soluţia legală ca să distribuim gratis aceste viniete, suportând din bugetul municipalităţii contravaloarea vinietelor pentru cei care şi-au plătit în acest an taxa de parcare. Cei care nu au achitat însă taxa de parcare va trebui să suporte şi preţul vinietei“, a declarat viceprimarul Craiovei, Teodor Sas.
Edilii au decis şi care este perioada de plată a taxei de parcare. „Taxa de parcare pe un an va trebui plătită anual, între 1 ianuarie şi 31 martie, perioadă în care nu se vor da amenzi pentru lipsa vinietei“, a menţionat viceprimarul Sas.
Altă variantă
Municipalitatea studiază în