Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedia de-o seamă cu Revoluţia. Cel mai mai grav accident din istoria Giurgiului, atribuit “teroriştilor”

Publicat in Adevarul, luni 1 iulie 2013 ·

Fiecare accident în sine reprezintă o dramă în care sunt implicate mai multe persoane. Pe lângă victime, afectate sunt rudele, prietenii şi chiar simplii cetăţeni. În ultimele două decenii şi jumătate în Giurgiu au avut loc mii de accidente rutiere. Fiecare cu povestea şi dramele lui. Niciunul însă n-a avut încărcătura celui de la Revoluţie, atunci când şase oameni nevinovaţi au murit şi alţi cincisprezece au ajuns la spital în stare gravă.

Pentru mulţi dintre giurgiuvenii trecuţi de 40 de ani, accidentul din 23 decembrie 1989 este unul cunoscut. O parte dintre ei, adolescenţi atunci, se aflau în stradă, bucurându-se de căderea comunismului.

Şoseaua Bucureşti, ora 19.00. Puncte de reper: Biserica Eroilor, Spitalul Judeţean şi Unitatea Militară. Sute de persoane se bucurau împreună de agonia unui sistem.

Câteva clipe mai târziu, 6 dintre ei erau morţi, iar 15 internaţi în stare gravă la spital.

O maşină care transporta lapte a intrat în plin în mulţime. Şoferul, Ion Zîmbrea (27 de ani), avea o alcoolemie de 1,85 la mie după ce băuse aproape toată ziua şi o viteză de peste 60 de kilometri la oră.

Au murit nevinovaţi

Toţi cei şase morţi erau persoane simple, muncitori, şoferi şi chiar o elevă: Ion Cimpoieru (38 de ani), Teodor Cociş (20 de ani), Traian Enache (61 de ani), Iulian Manole (23 de ani), Adina Vasile (15 ani) şi Gheorghe Văduva (42 de ani).

Supravieţuitorii au spus că n-au ştiut ce i-a lovit. Impactul a fost atât de puternic încât unii oameni au fost aruncaţi de pe şosea direct în trandafirii care creşteau lângă bordură.

Poveşti cu terorişti

Deşi anchetatorii au stabilit fără dubii că a fost vorba despre un accident rutier, mulţi dintre giurgiuveni au văzut în acesta o adevărată conspiraţie, fiind convinşi că a fost pus la cale de “terorişti”.

În locul accide

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 17 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 17 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 20 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 32 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 58 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°